Diana Țifrea
Născută în Arad, data 21/09/1998; trăieşte şi lucrează în Cluj-Napoca

EDUCAȚIE ȘI FORMARE
Studiază la: Facultatea de Arte Plastice, din cadrul Universității de Arte şi Design, Cluj-Napoca, secția Grafică.

Ca să o înțelegi pe Diana Țifrea nu este obligatoriu să-l citești pe Cioran, nici pe Freud, dar cu siguranță te va ajuta, căci direcția pe care o cultivă artista, la doar 19 ani, este una intimistă și psihologică, bazată pe propriile trăiri şi experiențe, însă aduse la un înțeles universal valabil, în care fiecare individ să poată regăsi un element de legatură. Diana Țifrea manifestă o maturitate artistică precoce, dar și emoțională, care reușește să stabilească o relație cu privitorul nu prin iluzie, ci sincer, prin „intenții, slăbiciuni și palete psihologice care ne definesc”. În cuvintele Dianei: „doresc să creez legături de înțelegere reciprocă în care natura colectivă să nu amenințe natura individuală, și totodată, să compun un posibil jurnal, cât mai amplu, care să ilustreze felul în care eu înțeleg omul și existenţa, un jurnal prin care ideile şi imagistica să formeze un teritoriu comun”.